Binecuvântare

Fie ca binecuvântarea luminii divine să fie asupra ta; lumină pe dinafară, lumină pe dinăuntru.

Din lumina lui Dumnezeu strălucind peste tine, fie ca inima ta să strălucească de căldură, ca un foc de tabără care-i salută pe prieteni şi pe străini deopotrivă.

Fie ca lumina Domnului să strălucească prin ochii tăi, ca o lumânare în fereastră, salutând trecătorul  obosit.

 Fie ca binecuvântarea ploii lui Dumnezeu să fie peste tine, curgându-ţi lin pe creştet şi revigorându-ţi sufletul cu dulceaţa florilor mici, abia înflorite.

Fie ca puterea vânturilor cerului să te binecuvânteze, să aducă ploaia care să-şi spele sufletul, strălucitor în lumina soarelui.

 Fie ca binecuvântarea pământului lui Dumnezeu să fie peste tine, şi ca în umblarea ta pe drumurile vieţii, să ai întotdeauna o vorbă bună pentru cei pe care-i întâlneşti.

 Fie  să-nţelegi tăria şi puterea Domnului în furtunile iernii, în frumuseţea senină a creaţiei, şi în calmul apusului de soare vara.

Şi fie să-nţelegi că, oricât de nesemnificativ poţi părea în acest univers măreţ, tu eşti o parte importantă a planului lui Dumnezeu.

Fie ca El să vegheze asupra ta, şi să te ferească de rău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu